Pozitiv si semi hippie 
Ce mai urasc eu azi…
Al naiba sentiment de impotenta, a naiba senzatie de frig care nu mai dispare… acum ma doare sa fiu atat de departe de toate sufletele atat de dragi mie care sufera. Nu pot sa fac nimic, absolut nimic pentru sufletul meu din tara celor minus 20 de grade, pt mana ei care ingheata pe tigara si pentru ultra-analiticul ei creier care se consuma pt toti. Ea ar vrea sa se rupa in bucatele si sa dea fiecaruia un intreg. Un intreg care sa le dea dreptate tuturor celor care au o parere despre cum ar trebui sa’si traiasca viata. Eu nu sunt nici atat de buna nici atat de generoasa ca ea, eu ii detest pe toti care nu o lasa sa zboare pe drumul ei. Orice suflet trebuie lasat sa creasca, sa’si aleaga singur culoarea, marimea si forma aripilor care ii vor creste, la fel ca si dreptul de a si le taia singur. Urasc egoismul deghizat in iubire, sfaturile care se intorc in favoarea celui care le da.
Nicole e inca in tara. Avea 15 ani cand am cunoscut’o si era cel mai frumos si visator copil din lume. Astazi ochii ei perfecti vad lumea cu responsabilitatile unei femei prea mature. Parintii au plecat in tara cartofilor prajiti desprinzandu’se de prezentul decadent si inarmandu’se cu planuri pt un viitor firesc. A ramas acasa… chinuita de mizeriile de zi cu zi pe care acum le vede ca o parte normala a vietii, inghitind in sec pt ca asa trebuie, trecand cu vederea umilinte pe care (cred eu) are impresia ca le merita. Si’a dat jos sandalele de cristal si a pus mana pe mop, corsetul si rochia de printesa atarna in coltul unde si’a ingramadit toate sperantele si visele. Un colt care nu a mai fost vizitat demult. A uitat care ii este valoarea pt ca toti au pretuit’o prea putin, nu stie ce merita pt ca niciodata nu i s’a oferit. Crede ca o minciunica spusa bine va crea o poveste adevarata. A uitat ce inseamna adevarul pt ca toti i’au dat o mare de minciuni. Inainte se uita in oglinda si vedea o printesa. Acum se indeparteaza tot mai mult cu fiecare pas care lasa in urma adevarul.
Cat de interesant ca toate suferim de sindromul femeii neintelese tocmai acum. Suntem toate departe de cei pe care ii iubim, am da orice sa’i putem lua in brate. As da orice in momentul asta sa ma smiorcai in bratele lor si sa le povestesc problemele mele in limba mea, si a lor. Sa le spun ca in ultimul timp m’am simtit ca un melc fara casa, ca muncesc mai mult decat trebuie si contrar asteptarilor nu ma simt mai implinita sau mai buna sau mai… umana. Vineri incep un curs de formare profesionala, fantastic pt cv, am cerut project work sa imi tin weekendurile ocupate si tot vineri incep mutarea in apartamentul nou. Tot vineri ar trebui sa trec si pe la scoala de soferi… pe care probabil o voi termina in 2012 in rirmul in care mi’am organizat campul de lupta. Parca nu ma invat minte niciodata, sunt semi’epuizata si cer munca pt acasa, apoi vociferez ca ultima victima. Ca sa aiba o justificare comportamentul meu ar trebui sa’mi schimb numele in Madam Fofenhouer, sa realizez ca ‘victimizarea’ asta nu e altceva decat ‘vreau atentie!!’, sa pun stop sindromului Dnu Goe si sa ma pun p citit ceva serios. Ar trebui…but the world will change when we will shit pink and fart rainbows…
Pentru ca merit, cu sutien sau fara tocuri !!
Insomnie… bineinteles. Am citit pe renumitul hi5 jurnalul unei fete cu care am crescut si mi’am petrecut majoritatea copilariei. A scris cateva randuri tocmai despre copilaria ei, cand astepta cu mare interes sa se urce pe tocuri sa se machieze si sa poarte sutien, sa ramana pana tarziu la un concert sa faca tampenii care nu i se permiteau atunci. Credea si ea, ca orice copil naiv ca viata de femeie semi matura si independenta e minunata. Din pacate, avantajele noi aduc si dezavantaje noi si acum am vaga impresie ca tot ce ne dorim in momentul de fata e sa ne intoarcem macar 20 de minute in timp.
20 de minute in care sa ne vedem parintii inca in viata (poate unii dintre noi i’am pierdut odata cu anii), 20 de minute in care sa nu purtam pe umeri responsabilitatea serviciului sau cearcanele dupa o noapte intreaga de certuri cu sufletul pereche care s’a dovedit a nu fi nici suflet… nici pereche (pentru ca am sa sustin pana la capat ca fiecare este un product individual, nu o jumatate pierduta si regasita a celuilat). Personal as vrea sa ma intorc in timp 12 ani, si in cele 20 de minute sa’mi privesc parintii atent, apoi as iesi afara sa culeg castane de pe strada mea (pt ca nu ma pot gandi la strada mea fara sa fie automat toamna). Nu cred ca as vorbi neaparat cu cineva anume, stiu doar ca as incerca sa privesc atent tot peisajul si sa respir din nou toate mirosurile copilariei (oricine are treaba asta).
Revenind in 2010, pot sa spun spre deosebire de vecina cu care am crescut ca sunt mult mai fericita acum decat atunci. Mi’ar placea nemaipomenit sa nu mai arat ca o gasca dezorientata in ceasul taierii atunci cand sunt pe tocuri, dar asta este, nu toate ne’am nascut dive. La make’up am evoluat semnificativ… desi trebuie muuulta vointa cand te trezesti la 6 sa fii in stare sa manuiesti tusul si rimelul cu precizie… iar sutienul se poarta cu mandrie si perseverenta de luni pana vineri 
Acum suntem independente si libere sa ne facem de ras in public fara a se mai da vina pe educatia de acasa si pe parinti, si in momentul de fata palma la fund ne’o da societatea (si doare mai tare…) insa per total e frumos, educativ, isteric si amuzant in ac timp. Daca ne’a mancat atatea secole in fund ca vrem sa fim femei independente, vine societatea si ne scarpina, ne taie tocurile si ne varsa cafeaua pe costumul nou, ne rupe ciorapii si ne arunca la pamant. Insa stim bine ca fiecare sut in fund e un pas inainte si suntem precise ca ne vom ridica puternice ca niste vikinge gata de razboi. Cu rimelul intins si cu unghia rupta, dar cu perseverenta unei intregi armate de gladiatoare. La ataaaaac!!
My big 5
Un test psihologic recomandat oricarui neurotic care nu are altceva mai bun de facut si se plictiseste in vacanta!!
Poets of the Fall- Sleep
Sunt foarte inspirata… insomnia m’a facut sa caut pe net tot felul de ’songs 2 sleep’ … cu toate ca stiam Poets of the Fall, abia acum m’am indragostit… si e iremediabil.
Parachute
My new favourite band!!!!!!!!!!!!!!!!! … just let me haunt let me haunt let me be your ghost awwww
Cu zahar pe mustati de Craciun
A mai trecut un Craciun. A fost un Craciun fericit, vesel si verde. A fost un Craciun pe canapea cu lapte prajiturele si liniste. Apoi a fost un Craciun moldovenesc unde am impartit masa cu o familie vesela si foarte chiuitoare. Dupa masa a urmat scurta iesire in oras unde am dansat cu prietena mea. Apoi m’am intors la liniste si prajiturele, acasa… unde ma astepta cu mustatile pline de zahar Domnul E., motanul meu. Acum inteleg de ce n’a venit Mosul… laptele si biscuitii au trecut prin inspectia mustatilor vinovate si Rudolf a ramas fara midnight snack’ul promis. Asta este, poate la anul avem mai mult noroc
Cel mai frumos lucru pe care poti sa il faci de Craciun e sa faci pe cineva fericit, oricine, oricum numai sa incerci. Fericirea se construieste asa ca fii un arhitect bun si pune’te pe treaba!
La multi ani! Si le doresc sarbatori de poveste tuturor
New Moon movie review
L’am vazut aseara… iar azi ma duc din nou. A fost special, frumos, o gramada de efecte speciale si damn it… sunt toti atat de frumosi incat nu’ti poti dezlipi ochii. Bella e muuult mai frumoasa in New Moon iar Edward un pic mai alb decat il stiam. Jasper a fost mereu preferatul meu si m’am bucurat sa’l vad un pic mai mult. Din nou, filmul e copia perfecta a cartii, desi muuult mai intens. Cea de’a 2′a carte mi s’a parut cea mai lenta din toata seria (mai putin la sfarsit) insa dupa atata asteptare filmul e a true blessing.
Inca un plus e Jacob… in carte mi se parea nesuferit, insa in film e adorabil si friendly… si sculptat ca un Adonis… categoric o bucurie pt ochisori. Un minus clar pt mine a fost coloana sonora, muuult mai reprezentativa in Twilight decat in New Moon. Iubirea e frumoasa, indiferent ca se intampla intre oameni si oameni, vampiri si oameni, werewolves si oameni, werewolves si vampiri s.a.m.d. . Important e ca se intampla.
Va las cu una dintre melodiile care mi’au placut. Enjoy!!
Sa mai treaca timpul…
Nu stiu cand se termina Duminica si incepe Luni, stiu doar ca imi ascund mini nevrozele in cafea si pastrez momentele de rasfat crunt pt motanul meu pretios care da din mustati de fiecare data cand ma vede. E creatura cea mai lipsita de egoism sau de oricare alta ‘calitate pisiceasca’. Astazi, pt ca nu ma pot lipsi de muzica am spalat vase pe coloana sonora a lui Harry Potter si m-am rugat pt 2 minute f scurte sa fiu capabila doar printr-o usoara miscare a nasului sa ofer personalitate buretelui de vase. Stiu precis ca s-ar simti mandru sa faca treaba in locul meu. Nici gunoiul nu s-ar fi suparat sa-i creasca picioare si sa-si gaseasca drumul pana la ghena.
Am terminat cartea The Host (a lui Stephenie Meyer) si mi s-a parut o pierdere totala de timp, o poveste de culoare maro-violet cu mult praf si miros de pestera. Nu m-a impresionat cu absolut nimic, insa am terminat-o in 2 zile NUMAI din cauza ca eram in razboi cu televizorul. Vreau sa ma apuc de o carte buna asa ca astept sugestii 
Home is where your heart is
Au mai ramas doar cateva zile pana voi parasi Bucurestiul. Mi-e dor de senzatia de frig, mi-e dor de ploile interminabile, de orasul meu frumos si curat, de oamenii fericiti si veseli. Mi-e dor sa-mi beau cafeaua singura pierduta printr-o cafenea, sa ma duc la film fara sa stie nimeni, sa pictez, sa citesc… si cel mai tare mi-e dor sa ma duc la servici. Abia astept sa ma intorc acasa… home is where your heart is… deci oficial Bucuresti nu mai inseamna acasa. Am incercat sa-i mai dau o sansa, ca unei relatii esuate de care ma leaga unicul sentiment ca ne stim de toata viata. Am crescut impreuna, dar am evoluat diferit. Astazi am pus punct. Ramanem totusi prieteni si cu siguranta vom mai petrece cate o vacanta impreuna. I’m homesick…
